Gheorghe Mărmureanu, Directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a făcut recent declarații legate de posibilitatea producerii unui tsunami în Marea Neagră referindu-se și la depozitele de hidrogen și acid sulfuric din adâncul mării.

În continuare puteți citi un extras dintr-un raport științific realizat de cercetători de la Universitatea Politehnică București în anul 2006 cu privire la depozitele de hidrogen sulfurat din Marea Neagră. Pentru detalii tehnice puteți accesa raportul aici.

Distribuţia oxigenului şi hidrogenului sulfurat în Marea Neagră

Prezenţa hidrogenului sulfurat în apele de adâncime ale Mării Negre a fost descoperită şi determinată cantitativ de către Andrusov (1890) şi Lebedintsev (1891), înregistrând un conţinut maxim de aproximativ 12 mg/l la o adâncime de 2.100 m, valoare citată şi în estimări mai recente (Skopintev, 1975).

Un studiu al distribuţiei spaţiale şi verticale a hidrogenului sulfurat în Marea Neagră a fost realizat în 1920 de către Danilcenko şi Tchigirin (1926, 1927). Conţinutul hidrogenului sulfurat a fost măsurat până la adâncimea maximă, în 1.600 de staţii, iar determinarea H2S s-a făcut prin metoda iodometrică, metodă folosită şi în prezent.

Estimările asupra limitei superioare a H2S sunt încă valabile şi au fost generalizate de către Knipovici (1932) care a stabilit o ridicare locală a limitei superioare a H2S până la 100 m şi chiar mai puţin în domurile zonelor halistatice din est şi vest formate de către 15 vârtejurile ciclonice, și „redescoperite” de către Murray si colab., 1988. Topografia domului stratului de hidrogen sulfurat a fost investigată în detaliu în câteva sute de staţii de către Dobrzhanskaya (1960) şi Gololobov (1953) în perioada 1940 – 1960. Concluziile lor coincid cu evaluările recente (Bezborodov şi Eremeev, 1993). Aceştia confirmă datele istorice ale lui Danilcenko şi Tchigirin (1926) referitor la suprapunerea profilelor H2S şi a O2 în zona redox, cu o grosime variabilă, cu un nivel al concentraţiei de 0,05 – 0,30 mg/l (stratul de coexistenţă sau stratul suboxic).

Extinderea cercetărilor după 1960 la câteva mii de staţii au arătat regularităţile distribuţiei, dinamica temporală şi spaţială, procesele de formare şi de oxidare a H2S. Datele mai vechi existente în literatura de specialitate arată că, în cea mai mare parte a acvatoriului Mării Negre, hidrogenul sulfurat apare începând cu 150 m şi creşte brusc până la 500 m. Sub această adâncime creşterea este deosebit de lentă. Cea mai înaltă poziţie a limitei superioare se situează în jurul adâncimii de 125 m şi este caracteristică regiunilor centrale ale mării. În zonele litorale aceasta este întâlnită la 175 – 200 m, pentru ca în apropierea ţărmului, datorită agitaţiei mării, să coboare sub 200 m.

Din determinările făcute de Institutul Român de Cercetări Marine (IRCM), actualmente Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM), în 1977 – 1978 în zona de vest a Mării Negre, până la adâncimi de cca. 400 m, sau obţinut cantatităţi similare cu cele semnalate de literatura de specialitate.

Adâncime (m) Valori (mg / l)
200 m 0,28 – 1,08
300 m 1,92 – 2,83
400 m 3,19 – 4,56

După unii autori, apa de mare este subsaturată cu hidrogen sulfurat deci motivul principal pentru care la adâncimi mai mari de 200 de metri nu există viaţă este lipsa oxigenului şi nu prezenţa hidrogenului sulfurat în cantităţi foarte mari.

Sursa : stirileprotv.ro , Raport științific